Sa fiu cuminte mi-ai zis................

Si nu credeai ca am sa te iau in serios, dar iata ca acum conteaza, pentru ca orice sfarsit reprezinta de fapt un inceput. Si m-ai luat in ras cand am scris sau spus ceva nestiind ca pentru mine parerea ta conteaza!
Acum, tarziu in noapte am sa iti spun o poveste, este povestea amarului om de rand, "statisticii" asa cum adesea imi placea sa o spun, si nu, nu am mai adresat niciodata un text direct cuiva, nu din lipsa unui subiect ci pentru ca nu prea conteaza multe personaje ce apar in teatrul vietii pentru mine.

A fost odata ca niciodata........ asa ar trebui sa inceapa nu?
Un el si o ea.......doua fiinte individuale ce formeaza un tot unitar, contopiti ca un etern yng si yang.
Privirile lor se pierdeau precum orizontul in eternul ocean, trupurile dansau luminand ca doua lumanari in eternitate simbolizand frumosul dualitatii, si totusi, amandoi o stiim ca nu e asa!
Ea priveste in gol pe tavan ametita de alcoolul singuratatii si infrigurata de goliciunea casei ce inca miroase a praf de caramida si vopsea. Gandind la cum trec anii si nevoia de o imbratisare tarziu in noapte devine tot mai acuta, lumina palida a tv-ului uitat aleatoriu pe un post banal de muzica ii umple golul din camera si perna moale ce inca ii mai poarta mirosul o face sa creada pentru o clipa ca e fericita............zambeste, iar aburii alcoolului isi fac efectul adormiind-o ca pe un prunc inocent.
El, el o ia de mana atunci cand conduce cu muzica data la maxim gonind pe autostrada vietii, cu zambetul pe buze se simte tot mai puternic, iubit, si de teama sa nu strice momentul tace, tace si merge mai departe gonind increzator spre viitor.

Scribul, ametit de doua blonde plasticate scrie prostii, crezand ca nu ai sa citesti nicodata.

In lumina palida a garii din Roman isi leagana piciorusele copilul vesel, mancand ciocolatica pe care mama sa i-a daruit-o. Noaptea racoroasa de august il face sa prinda aripi, inchizand ochii si tragand aer in piept, zambeste, zambeste caci in adancul sufletului sau nu are sa fie niciodata mai fericit ca acum. Mirosul de rugina si ulei ars al sinelor, lumina palida a becurilor inconjurate de abajoare mizerabile creeaza ambianta placuta. Peroanele atent aliniate la piciorusele sale, astazi nu par mizerabile si asimetrice, semnale luminoase, rosii la capat de linie ori albastre la fiecare macaz il fascineaza, simetria liniilor ruginii, incrucisarea perfecta de la finele peroanelor albe, ori scaunele de un rosu decolorat de razele soarelui, ce au fost cu grija sterse inainte sa se aseze pe ele.
Cele 8 linii principale, 2 de manevra si alte 2 plasate separat in dreapta garii, cu opritoare de capat de linie semnalizate cu lumini albe, cladirea cu etaj si ferestre de lemn vopsite in alb, pasarela ruginie cu stalpi masivi de beton de la capatul peroanelor, silozul a carui umbra troneaza falnic in intuneric, i-au lipsit timp de un an.
-Nu te grabii, mananca incet ca e timp! spuse ea cu bucurie in ochi, veghand asupra celor doi copii ce se bucurau de ciocolata cu rom.
Se lasa frigul, caci este aproape ora 3, mai sunt doua ore pana cand personalul Roman-Buhaesti are sa plece pentru a cata oara la drum.

Linistea noptii este usor intrerupta de un marfar ce asemeni unei furtuni intra apasat pe sinele dinaintea garii.
-Ii numar vagoanele!
-Ba nu ! Eu le numar!
-Stop a mea!
-Ba e a mea!
-Eu am zis primuuu!
-Maamaaa !
Otelul se incovoiaza la fiecare trecere a rotilor sub bolturile invechite, traversele de lemn imbibat cu motorina si ulei paraie la fiecare balans al vagoanelor incarcate cu cereale, semnalul asurzitor al locomotivei ii sperie pe cei doi copii dar tot odata ii si bucura.
Se asterne linistea... in urma raman pe peron siluetele celor doi frati ce nu mai misca nici un muschi, privirea le este incremenita iar ochii atintiti in spatele sirului de metal ce se indeparteaza lasand in zare o lumina palida rosiatica.
Pe cele doua linii adiacente ce sta uitata locomotiva cu plug, trei vagoane etalon, si garnitura personalului compusa din trei vagoane 11-47-Bonanza, cu interior placat cu panouri de prefabricat lemnos de culoare alb, ce acum e galbui si pe alocuri aramiu de la mizerie, compartimente ale caror usi nu se mai inchid de ceva vreme, geamuri blocate sau vesnic deschise, cu banchete de musama specifica CFR-ului de culoare maronie imbinate nearmonios cu lemnul ce a fost odata lacuit.
Orele trec pe nevazute iar personalului garat pe linia moarta ii vine vremea plecarii, un angajat al regiei de transport apartinand statului deshide usile vagoanelor ce au stat incuiate peste noapte.
Lumina deranjanta a becului din fata carciumii garii nu il lasa sa adoarma, asociata cu emotia plecarii a siragului de metal ce urmeaza sa serpuiasca pritre dealurile si padurile Podisului Barladului.
Pe culoarele intunecate ale vagonului trec diferite siluete, ce capata forme amenintatoare in mintea sa, galagioase, scandalagii, nemiloase si frustrate amplificate de regimul asupritor ce le-a ferecat mintile au refulat innecate in meltenismul de dupa revolutie.
O smucitura puternica scutura cele trei vagoane clintindu-le putin din loc.
-I-a bagat-o !
O palma amara pleaca zguduindu-i capul baiatului ce priveste mirat spre tatal sau.
-Dumnezeii matii de ce vorbesti urat ?
Dar copilul este prea mic pentru a intelege conotatiile frazei rostite si se inchide mai mult in urma socului paliturii.
Se aprinde lumina in compartiment si pe culoarele deja pline ale batranului tren. Nu mai dureaza mult si o alta smucitura urneste cele trei vagoane din loc, inaintand cu viteza evolutiei economice a tarii. Incep sa se miste decorul, si gara galbuie cu peroane albicioase ramane in urma.
-Ostenit din cauza nesomnului emotiei ce a precedat colatoria, amortit de caldura compartimentului dupa o noapte in racoarea si curentul peronului, ochii ii devin din ce in ce mai grei si ceata ii se asterne in fata lor.
-Trezirea, aproape am ajuns.......
Sare ca pe arcuri in mijlocul vagonului, si, odata cu primele scaprari ale soarelui siluetele noptii incep sa capede forme umane, bezna de la geam se transforma intr-un peisaj specific saraciei si frumusetii moldovei.
Se schimba mirosul si betoanele orasului sunt acum inlocuite cu ulite inguste, iar blocurile semete ale capitalei cu micutele dar coloratele case moldovenesti.
Trenul suiera printre dealuri anuntand sosirea in statie.
Cu fermoarul de la gecuta tras pana in gat si fratiorul sau mai mic in fata sa, asteapta sa coboare in gara satului bunicilor pe care nu i-a vazut de mai bine de un an.
Scartaitul puternic al rotilor opreste albastrele vagoane si cei patru membrii ai familiei coboara intr-un miros puternic de aer rece combinat cu mireasma rouei diminetii.
Silozurile albe de pe dreapta garii par neschimbate, poteca din iarba uda si necosita ce a crescut pe marginea caii ferate este din ce in ce mai ingusta, gara din caramida rosie cu fantana verde a ramas la fel. In fundal rasare soarele iar trenul zgomotos se indreapta inevitabil spre o alta zi caniculara.
Mama sa il strange atent de manuta, copilul ridica privirea catre ea adormit dar bucuros.
Si atunci mama imi spune......
-Mai e putin....... am ajuns acasa!

Ai aparut de nicaieri, vesela cum rar am intalnit, privindu-ma increzatoare in ochi, pasind pe alei pavate cu bune intentii, lasand doua siluete alungite pe caldaramul ud, creandu-mi falsa impresie ca ar merita.
Acum doare, trantesc capul pe perna imbacsita de mirosul de fum asternut peste noapte in hainele aruncate intr-un colt al camerei. Corpul atarna tot mai greu, resimtind presiunea sfasaietoare din capul pieptului, picioarele obosite de dansul parsiv al vietii zvacnesc rasfatate de atingerea moale a asternuturilor.
In bezna intunecata doar gandurile imi raman mai vii si amare ca niciodata, "a mai trecut o zi tu nu esti langa mine... acum am uitat ce inseamna noi" (VH2), am ramas doar eu ostenit "cu oasele rupte in somn violent, azi sunt o luna amara ce se stinge incet" (Luna Amara-Gri Dorian).
Lacrimi nu mai curg de mult, am uitat ce dulce si calda poate fii imbratisarea sincera in miezul noptii.
M-am agatat iar de o iluzie creeata in mintea mea, nascuta din dorinta de a incheia chinul ce ma framanta noapte de noapte si-mi tulbura somnul din ce in ce mai scurt si agitat cu fiecare zi ce trece.
Am dezamagit prieteni lasand la o parte stima, aruncandu-ma in imaginea posibilei realitati ce se intrezarea ca o naluca orbitoare in prag de luna noua.
Am calcat pe sufltete pentru a ma ridica increzator cladindu-mi personalitatea din cenusa celor din jur.
Ochii se inchd asupra acestei zile triste, e liniste..... prea liniste!

   Pasesc pentru prima oara pe straduta cu cladiri albe, frumos conturate, parca rupte din peisagistica banalului si cenusiului Bucuresti, felinarele din fier forjat sunt in ton cu portile de la strada, iar pe fundal turlele mari si albe a bisericii ma fac sa ma simt pe un alt meleag, si asa si este, caci aceasta strada despre care nu aveam habar acum doua luni, este incarcata de istorie, suferinta, dar mai ales de prietenie. Prietenia si coabitarea pura, adusa la gradul de simplitate, convietuirea in armonie intre bucurestenii morocanosi si abatuti de vremuri, fosti burghezi ori simplii mestesugari ai vremurilor de mult apuse si sclipirea ochilor mari si veselia comunitatii armene. Aici vacarmul marilor bulevarde este dat uitarii si parca timpul a ramas acolo unde au vrut ei, cei ce s-au refugiat asupriti de ororile genocidului celui De-al Doilea Razboi Mondial, cei ce si-au gasit aici alinare departe de casa. Ce duc dorul reliefului montan, al codrilor nemarginiti, al satelor restranse si oraselor aflate in depresiuni racoroase vegheate de veacuri tacut de muntele Ararat, loc istoric incarcat de importanta religioasa, dar si punct strategic militar aflat la granita cu Turcia. Pe acoperisul inzapezit al Armeniei aflat la granita dintre traditie, normalitate si haosul influentelor si-al desfraul orientului se duc dispute aprigi, acum prin tratate si negocieri, asa cum in trecut erau prin foc si sabie.
Revenind la micul colt al Armeniei autohtone, am regasit strada plina de forfota, veselie si culoare, cu prilejul Festivalului Strada Armeneasca, un festival al minoritatilor (caci au fost prezente si Comunitatile Rromilor, Comunitatea Elena, dar si cea Poloneza) aducand un plus de culoare, traditie si un amalgam de miresme locale ce se impleteau in arsita uscata a verii.

Pe scena din capatul stradutei se perindau diverse ansambluri locale de dans traditional, artisti locali dar si internationali, reprezentanti ai Armeniei la diferite festivaluri de renume. Au fost trei zile pline de savoarea bucatariilor cu specific, al pastelului de culori infatisat de portul regional dar si al frumosului dans traditional inradacinat si transpus pe scena de cei ce poate nu au ajuns nicodata cu adevarat acasa. Am ramas cu zambetul pe buze de atunci si am sa-mi descretesc fruntea obosita de rutina banalului existential de fiecare data cand am sa imi amintesc de ei, caci despre ei este vorba, despre curajul, dorinta, pastrarea traditiilor si sclipirii ochiilor mari, bine conturati si frumosi ai Armeniei.

Nu aveam habar de toate astea pana sa ii cunosc pe "copiii frumosi ai Armeniei" asa cum imi place mie sa ii alint, cei trei frati de neam mai mici carora le multumesc ca m-au primit in mijlocul lor bucurandu-ma de fiecare zambet al lor.

Daca m-as fi ridicat de la masa mizera unde zac imbibat de alcool poate as fi invatat sa traiesc cu adevarat, poate te-as fi intalnit, in subteranul umed si rece, cu ochii mari si calzi, cu pasul mic si fin, cu atingerea atat de tandra dar plina de energie.
Am fi mers prin soarele amiezii catre terase racoroase, spre festivaluri straine pline de culoare si intelepciunea traditiilor de pe meleaguri indepartate, dar totusi atat de aproape de sufletul tau.
Cu pasi natangi te-as fi invatat sa iti regasesti curajul, privind la frumusetea ta interioara, in pasi rapizi pe ritmuri arzatoare am fi uitat de lumea rea din jurul nostru asteptand rasaritul plini de speranta. In pasi domoli si senzuali m-ai fi invatat ce inseamna alinarea, si, cu drag, ai fi vindecat cicatricile mult prea adanci ale sufletului meu.
Ai fi ras sub lumina diminetii, sorbind din tigarea plina de amarul despartirii, obosita de atata dans pierdut in uitarea vaporilor alcoolului, oftand la ce a fost dar privind cu incredere spre viitor.
Si in vara trecuta s-ar fi legat o prietenie cum nu mai speram sa gasesc!
Dar eu sunt aici, la masa mea, mecanic duc sticla spre gaura sufletului deja mult prea adanca, aberez la ce ar fi putut fi vara ce abia a trecut.
Acum sunt singur.............

Si-am promis...

acum ceva timp ca am sa revenim, nu toti, dar o parte, necontenit revenim pentru ca ne pasa si pentru ca acolo ne simtim ca intr-o a doua casa, un camin in crestere si continua schimbare, modelat dupa personalitatea mult prea puternica a celui ce il faureste.
Si stiu ca intotdeauna portile cu model fin ce lacasuiesc conacul de praf rosu cu miros de prietenie or sa ne astepte sa luminam iar si iar fetele celor ce ne primesc de fiecare data cu atata caldura.
Foisorul umbros cu odor de pin, poteca spre mlastina verde marcata pe margini de luminite aranjate ca pentru un drum in timp, un drum al uitarii ce te purifica sufleteste, or sa ne suporte din nou prezenta vesela imbibata de bere rece, si multe povesti.
Lasarea serii ne indeamna sa poposim pentru a nu stiu cata oara pe iarba deasa privind visatori la stele. Aici apasarea cenusie a betoanelor este repede data uitarii de verdele crud si mirosul imbietor al ierbii pe care ne odihnim si pregatim pentru ce are sa urmeze in viitor.
Peste ani, am sa imi amintesc zambind in coltul gurii, de momentele petrecute alaturi de cei mai dragi oameni pe care mi i-a adus soarta in cale, va multumesc!

Acum e liniste....
iarba arsa de soarele lui August imi inteapa talpile goale, tolanit la umbra salcamilor plantati in copilarie redescopar sa scriu pe hartie, da cu pixul, scrijelesc litere diforme, stangaci pe un carnetel de notite.
Am uitat sa scriem alergand dependenti dupa tehnoligie, taste, ecrane si pen-uri din ce in ce mai futuriste incorporate in aparatura ce ne depaseste inteligenta si cultura, caci, am anulat nevoia de cunoastere in urma aparitiei la nivel global a internetului.
Telefonul, cheile de la masina, muzica rutinei zilnice si facebook-ul sunt acum date uitarii in curtea bunicilor. Astazi nu sunt conectat, nu am retea, nu ascult cum toarce motorul masinii, astazi ma plimb descult prin iarba ce-mi inteapa talpile fine de bucurestean diform, simt vantul cald ce mai domoleste din arsita vremii, azi ascult doar greierele ce canta adanc in iarba.
Langa serparia din spatele curtii astazi m-am desprins de serpii otravitori de oras.
Acum e liniste.......

13.08.2014 Loc. Dumesti Jud. Vaslui

Ce-si face omu' cu mana lui pe volan se cheama prostie curata!

Ipotetic vorbind intr-un univers paralel eram la bunicii din Judetul Vaslui plictisit in curtea casei peste care timpul parca a uitat sa treaca.
Ma manca talpa piciorului si ma simteam prins in acea capcana a timpului asa ca am luat-o pe verisoara mea si pe frasu' al mic sa ii duc cu masina 14 km pana la cel mai apropiat oras unde era balci.
La balci puhoi mare de autoritati, localnici si organe abilitate ale urbei se minunau de cele trei lanturi, doua baraci cu mititei si multele standuri cu oale si papuci chinezesti.
Am terminat rapid la balci deoarece nu prea aveam de facut mai nimic si pe drum la intoarcere am zis sa trecem pe la ei prin sat sa bem o cana de apa ca ne era sete find foarte cald afara.
Si o iau eu pe MACADAM si dai cu frana de mana sa fac drifturi pe drumul pietruit ce leaga localitatea veche de ce-a noua. Vad eu un loc mai larg unde sa o intorc cu frana de mana si dai si trage de volan si de frana de mana si s-a dus a dracu masina 270 de grade si a intrat cu botu-n SANT !
Eu cu tupeu,
-Nu-i nimic o scoatem acum!
Bag marsarier si dai vruuuummmm NIMIC! MA DAU JOS SI VAD URGIA!
Rotile din spate erau in aer si cele din fata dadeau in gol in sant, MASINA ERA PE BURTA! Am luat 2 bolovani mari si i-am pus sub rotile din fata sa capat aderenta sub ele dai si inceerca si am facut si bolovanii praf, s-au sfaramat. Vad pe unu cu caruta si ii fac semn, omul era la aproximativ 200m de mine, se apropie vazandu-ma la ananghie si il rog sa ma scoata cu calul de acolo.
-Cantareste cam o tona sapte sute! zic eu ingrijorat de povara ce avea sa o suporte murgul.
-O tras calul meu si 3 tone! replica dansul fara a-mi permite sa termin fraza.
Descopar locasul de tractare din bara din spate, ridic portbagajul si vad cei 30 de litrii de alcool aflati in portbagaj achizitionati de tatal meu in vederea veselirii pe viitor in zilele toride ale Bucurestiilor!
-Stati sa mut motorina asta sa pot cauta carligul. ma reped eu de teama sa nu imi ceara din licoarea lui Bachus drept rasplata!
Leg calul de masina cu un lant GROS si dai el cu calul eu cu marsarier, era infipta rau!
Mai opresc un baiat de pe drum sa ii facem balans, eu si fratele de peste Siret  faceam balans si calul tragea NIMIC!Din neant apare un localnic venit din tara macaroanelor intr-o masina din tara cu forma de cizma avand numere aferente, il opresc rugandu-l sa ma tracteze mizand pe capacitatea si ingineria broscarilor.
Desarta cele 5 femei ale familiei insirandu-le pe marginea santului la umbra si leaga masina cu lantul.Eu carutasul si fratele de peste Siret faceam balans si ingineria italiana tragea NIMIC! Resemnat isi incarca muierile in spate si pune coada pe spinare cum ii sta bine unui roman care se face de cacao in fata conationalilor sai aflati in soare deja de o ora.Intre timp baiatul ala a mai venit cu inca 3 tovarasi, si reincepe circul eu cu fratii de pe malul Barladului faceam balans si murgul tragea NIMIC, 5 oameni un cal si-o masina in sant pe un drum de tara vinerea perfecta!
Vedem un Fiat Doblo ca se apropie era POPA SATULUI! Il oprim si punem lantul sa ne traga popa in timp ce noi 7 faceam balans ca i-am chinuit putin si pe aia mici sa impinga la conserva, se rupe lantul in 2 si sare o bucata in masina popii de ii sare vopseaua de pe bara spate! Pleaca popa pana in sat si zice ca se intoarce in 20 de minute ca are de facut o molifta da ii repede pe prostii aia si revine cu un cablu mai gros sa ne scoata el.Nici nu se imprastie praful facut de alesul Domnului si apare un Fiat Ducato (vezi moldovenii au toti Fiat) era masina ce aproviziona satul cu paine! Carpim lantul cu niste sarme si il punem si pe asta cu duba sa traga, ghinion sa rupt lantul in 3 si o bucata a sarit in masina mea de mi-a facut o zgarietura pe spate!Pleca unu din baieti sa caute alt lant in sat si se intoarce in 10 minute cu un latisor, de stateai la umbra lui, era ca pe maneca la cojoc greu de il tara dupa el ca nu mergea ridicat decat de 2 oameni!Il montam pe masina si asteptam sa vina ori popa din sat ori ala cu masina de paine.7 oameni un cal, un land de vapor ce ocupa drumul si masina infipta in sant sub soarele amiezii lui August.
-Se vede in zare ceva praf pe drum! sari ca ars var-miu al mai mic din neam!
VENEA POPA MOTORIZAT si punem lantul pe masina popii, nici nu apuca baietii sa impinga de ma smuceste asta odata de ma zvarle afara din sant!
-Incercati sa mergeti pe drum. rase popa intrezarindu-i-se dintisorul de aur.Urc copii in masina si pe drum ne intalnim si cu ala cu masina de paine ii dadea in goarna sa vina sa ne ajute, i-am multumit si am mers unde aveam treaba, am acoperit zgarietura sa nu o vada tata, am spalat masina, am pus cuiul la loc in portbagaj am pus capacelul la loc pe bara sa nu se vada ca a fost tractata si am aranjat vinul si tuica dupa cum le pusese al batran in spate.Am ajuns dupa 5 ore acasa rupti de oboseala si arsi de soare am cazut lati gustand un somn de 2 ore neintorsi!

(fragmente din conversatia de pe FB)
Foto cu drumul cu pricina.

Ma uit in gol la fereastra chatului unde asteapta nerabdatoare o conversatie neinceputa, ce are sanse sa se transforme intr-un fluviu argintiu de mesaje ori sa piara brusc in stadiu incipient.
As incepe cu asta:

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul...

Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata ?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase ?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase...

Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar,
Cand calc, parca trec pe pamant de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) il ascund sub monoclu
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar...

Celalalt ochi (cel galben) il las sa s-amuze
Privind cum se tin toti ca scaiul de mine.
Ha ! Ha ! Dac-ati sti cat va sade de bine
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuza si-l las sa s-amuze

C-un tainic creion imi sporesc frumusetea,
Fac baie in cidru de trei ori pe noapte
Si-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu bareta-mi ajuta zveltetea
Si-un drog scos din sange de scroafa, nobletea.

Toti dintii din gura pudrati mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt in coreset sub camase,
Fumez numai pipe de opiu uriase,
Pe bratul meu drept tatuat-am un taur
Si fruntea mi-e-ncinsa cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisica ranjeste
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare ?
Sau numai un turn ratacit printre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase ?

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

In incercarea de a-ti arata cine sunt, dar mai mult ca sigur am sa incep cu un "Buna ....am ramas placut surprins ca ma mai tii minte"!

Din cand in cand imi aduc aminte de M. zambesc amar in coltul gurii, clipesc mai puternic sa nu imi dea lacrimile si merg mai departe pe drumul meu, merg increzator asteptand urmatorul fior al golului in stomac.In fiecare dimineata intorc capul pe peronul opus, stiu ca e tarziu si ca ea a plecat de mult din statie, dar amintirea si probabilitatea ca ea sa fie acolo ma fac sa ma uit in fiecare zi, fara exceptie, iar cand o vad, tresar ca un copil si ma ascund dupa perete ca nu cumva sa creada ca o urmaresc. Atunci sunt trist toata ziua, amintindu-mi de clipele cand priveam orbit de soarele diminetii in stanga mea si ea sarea pe mine ca un copil dornic de viata, de momentele in care ma lua de mana atunci cand conduceam, chiar daca eram atent la drum, o simteam aproape.
Iar a doua zi am sa ma uit din nou, necontand ca imi strica toata ziua clipa amara de fericire, momentul in care o fetita adorabila coboara treptele de marmura cu parul impletit si zambetul pe buze, cu al sau miros dulce usor intepator al parfumului cu grija pulverizat in spatele lobului urechii.
Coloane grele, sine interminabile si mii de volti stau intre noi.
Si astazi am ajuns mult prea tarziu......... e prea tarziu !

Viata in pasi de dans....... inceputuri!

A inceput la rugamintile unei prietene de familie, eram la finalul unei povesti minunate, in care doua suflete s-au slefuit frumos spre maturizare. Dna. M. trecea des pe la noi, si era persoana care a avut un impact pozitiv asupra copilariei noastre, caci si eu si fratele meu mai mic am invatat de la ea ce inseamna sa ai curajul de a porni de la zero intr-un domeniu cu totul opus fata de ceea ce facuse pana atunci, si dupa ani de munca sa devii un om al clasei de mijloc in Romania.
Trezit la realitate de multiplele palme morale pe care mi le dadea, am decis sa fac schimbarea mult asteptata. Astazi, omul vesel cu sclipire in privire si dorinta de viata priveste cu ochi nepasatori la ursuzul antisocialul si distrugatorul de suflete de acum patru ani.
Am intrat intr-o curte betonata ce parca dorea racoarea sfarsitului de Mai, intr-o cladire banala cu trei etaje, pe o scara ruginita cu trepte pline de mortar si praful materialelor de constructii (caci se lucra la mansarda cladirii) am pasit in sala cu parchet de culoarea ciresului, ferestre opace si oglinzi cum nu mai vazusem pana atunci.
Sentimentul de apasare datorat necunsocutului si grupului de oameni noi care ulterior aveau sa imi devina amici era doborator, m-a luat de mana si s-a prezentat, urmand sa ma prezinte si grupului ce parea ca se cunoasc de o viata.
-In doua minute incepem ! rasuna vocea plina de veselie a lui Cris.
Cuminte m-am asezat in spate de unde ii priveam cum se tineau de maini, cupluri de oameni frumosi, sociabili, oameni pe care ii leaga pasiunea comuna, si fara sa realizez din boxe au inceput sa rasune trompete si diverse sunete inalte, sunete nefamiliare mie, de la Rammstein, Motorhead, Manowar si Slipknot treceam brusc la.......... entuziasmul vietii, la ritmuri ce iti intra in sange si nu se mai opres in veci! V. m-a luat deoparte si mi-a explicat pasii de baza, era ciudat, frustrant si al naibii de greu ce vroiau acei oameni sa fac!
In fata mea se onduiau pe ritm siluete ce aveau sa imi devina ulterior prietene, iubite, aventuri de-o noapte sau chiar modele in viata. Atunci nu realizam asta, atunci ma uram, uram trompetele, uram si ma enerva ca nu pot face acei pasi blestemati pe ritmul destul de alert al melodiei ce si acum imi rasuna in minte.
-Luam o pauza de doua minutele!
Deja? asa repede, nici nu realizasem ca trecuse o jumatate de ora de dans sacadat, iar in acelas ritm aveau sa treaca si urmatoarele trei luni, luni in care am muncit din greu sa invat bazele dansului, baze pe care le "dau mai departe" cu drag celor ce vor sa invete sa simta viata in pasi de dans !

https://www.youtube.com/watch?v=W9yEzThr4cM

Locul de langa tine e rece si gol...

https://www.youtube.com/watch?v=vxDFtFGUYag


Mi-e dor de mare....... marea te spala, si te sareaza, asa spunea un vers inocent expunand frumusetea iubirii dusa la extrem in eternitate.
Acum mi-e dor, de respiratia calda in noptile reci, de mainile gingase ce ma imbratisau cu drag, de ochii plini de speranta, ochi in care ma afundam ori de cate ori aveam ocazia, priveam pierdut in neant si parca asteptam un rau sa ni se intample.
Atunci iubita mi-a spus tarziu, vazand codrul cel vesnic viu, "vezi tu vara se va sfarsi cand galben de tot va fi" si la inceput de primavara, cand renaste natura si viata isi recapata drepturile depline, eu am murit incet pe dinauntru surzit de singuratate.
Acum la hotarul dintre varste stau si visez la un loc doar al meu unde am tot ce vreau si nimic nu-i rau, cum prea bine zicea alta piesa, la o casa pe-un mal, e aproape real, si-o femeie ce sta........ langa tine.. cu tine.... mereu. Lasarea serii ma apasa mai rau ca niciodata, caldura si zapusala acumulate in peretii dogoriti de soarele amiezii plus umiditatea efectului de sera al geamurilor balconului ma sufoca la propriu, acum cand deja sunt sufocat de ganduri de plumb.
De ai veni in sufletu-mi te-as pretui, asa cum nu am stiut sa o fac cu celelalte, as apasa cu fierul incins pe rana deschisa a trecutului pentru a-ti face loc fara regrete in mintea-mi obosita de amagire,de ani ce nu se mai intorc, de amalgamul de dorinte si vise pe care, acum ma simt neputincios spre a le mai implini.
A mai trecut un an, tu nu esti langa mine.... am uitat ce-nseamna noi!

Dormeai atat de frumos cand, in adanca-ti visare te-am luat de mana pentru a te trezi. Intocmai ca o copilita rasfata trezita mult prea devreme pentru a merge la scoala, maraiai, te intindeai, torceai si te ascundeai in asternutul alb si rece al acelei dimineti.
A. -Incepe !
D. - Mai vreau sa dorm, am dormit mult prea putin...... doar suntem in concediu!
A -Lasa ca ai sa dormi pe plaja! Hai sus, altfel ai sa il ratezi si anul acesta.
Doua scaune din fier forjat si-o masuta cu blat de sticla tronau pe terasa vilei aflate pe faleza erodata de vremuri dureroase, dar demult apuse, acum parca mult prea calma isi astepta soarta eroziunii marii nestavilite. Un pachet de tigari si un suc rece ne faceau dimineata mai frumoasa, nu ne mai trebuia nimic altceva, doua scaune o masa si doi prieteni ce au ramas peste ani ca la inceput.
In linistea noptii rasunau sirenele vaselor de marfa ce tulburau pe nepregatite susurul valurilor care se spargeau neincetat de tarm.
D. -Este innorat, tu nu vezi? De ce m-ai trezit?
A. -Ai rabdare si ai sa vezi.

Si am gonit rapid prin nepasare....................

....... nevrand sa stiu ca am sa pierd tot, nu doar odata repetand aceleasi greseli menite sa indeparteze. Pe cei la care am tinut odata, cei la care as mai tine si astazi daca nu ar fi departe peste munti ori in departarea sufletului lor.
Si am gonit calm, indiferent sau nervos, pe soare, ceata, ploaie ori ninsoare, indragostindu-ma, razand ori plangand in masina, evoluand si invatand sa parcurg kilometru cu kilometru viata. Carcasa ulterior sa schimbat, de la micuta si albicioasa masinuta a fostelor noastre visuri, cu care am parcurs patru ani visand la viitor prin Romania, invatand accidental ce-i frica, micuta dar mult prea incapatore masinuta a razbit muntii, a lasat praf in urma drumului pietruit de la campie, a zacut trei saptamani dezmembrata in soare pentru a se usca in interior, a vazut muntele si marea, autostrada, drumuri pietruite ori forestiere. La tractorul gri al maturitatii mele, ce toarce nervos si mananca zeci de kilometrii de sosea furbind, desfasurand vesel toti caii la drum intins, ca un cal pur sange greu de stavilit si parca mult prea trist in oras, in elementul sau pe drumuri intinse si line.
De la muzica linistita a anilor 70, folk ori cantece de munte si veselie, la bucuria zgomotului rock-ului ori a basilor moderni ce parca iti imping pedala de acceleratie tot mai tare spre pamant!
In dreapta diverse siluete brunete cu tenta albastruie, roscate cu parul de foc, blonde experimentate, satene cuminti si dragute, au tot zabovit, o zi, o luna, un an, dar niciuna pentru totdeauna.

Singuri ne nastem, singuri traim si tot in singuratate o sa murim!

Si am urcat deasupra unui nor..........

stangaci, greoi, cu privirea in pamant, din cand in cand ma intorceam doar sa te privesc, ma priveai in ochi si nu spuneai........... nu spuneai nimic, ma ridicai si-mi mergeai alaturi prin nameti.
Prin ceata groasa impaienjenita de ninsoarea cu fulgi desprinsi din rai ne croiam drum spre nicaieri.
Zapada afanata se inmuia sub greutatea povarei mele, tu zburdai pe creste de gheata de fericire, iar eu ma afundam din ce in ce mai mult cu fiecare pas pe care ma incapatanam sa il fac.
Pe stanca de sub minusculul munte Furnica, am ridicat privirea desupra norilor ce tocmai se dispersau, secat de puteri te-am luat de mana, si privindu-ma in ochi mi-ai soptit ca esti mandra de mine! Ca am ajuns unde nu credeai vreodata ca ai sa ma vezi, pe un traseu pe care nu multi se incumeta sa il parcurga iarna (traseu interzis dealtfel iarna Al.!). Nimic nu ma mai durea, nici trupul si nici gandul ca nu pot, de acum te strangeam de manuta rece si avansam cu pasi minutiosi spre varf, caci eram abia la jumatatea drumului pe care mi-am dat duhul si am renascut de trei ori, invatand sa fiu puternic.
Deasupra norilor soarele sclipea pe zapada curata asternuta prin vai, si intorcandu-ma sa privesc traseul parcurs am vazut crestele maiestoase ale muntilor iesind din norii de sub picioarele noastre, ma incercau sentimente de implinire, fericire si totodata neputinta si realizarea ca suntem atat de mici intr-o lume atat de frumoasa, lume maiestuoasa pe care din pacate nu o vedem de rautate si griji, de rutina saptamanala si dorinta de a avea mai mult, falsand prin viata si ramanand statistici insegnifiante pentru cei ce vor fi, chiar daca acea lume este langa noi si asteapta sa fie descoperita si pretuita, nu vandalizata! In inaltul cerului, pe carari umblate doar de ciute, mergand pe pajisti vaste ingradite de creste golase modelate in mii de ani de vant (caci doar vantul este prezent in pustietatea de deasupra norilor), prinzand forme, denumite si umanizate de cei ce au trecut pe acolo primii, respectand forta si impozanta acelor meleaguri, ajungand sa iubeasca si sa ajute ulterior la nealterarea si pastrarea lor in forma in care le-au gasit urmasii lor acum sute de ani, crezand ca am ajuns la destinatie, am realizat ca abia ne adanceam in salbaticia si frumusetea naturii ce ne inconjura.
Deasupra noastra, in inaltul muntelui, se ridica impozant si nepasator alt munte de doua ori mai mare, cu stanci negre frutunoase, invaluit de nori negrii prin care nu se intrezareau sperante, ca o lectie pe care ne invata natura atunci cand ne credem deasupra lumii.
"-Acolo sus trebuie sa ajungem!" si brusc paream din ce in ce mai mic, neputincios in fata urgiei din zare.
"-Mai avem cam 3 ore de mers pana la cabana." imi spuse Al. incercand sa ma motiveze.
Dar eram epuizat, imi vandusem sufletul diavolului in mintea-mi de doua ori sa ma scoata de acolo! Si el nimic! Am incercat sa apelez la partea cealalta sperand ca o sa functioneze, si asa a fost !
Dupa 6 ore de mers prin nameti, dezgolit la -10 grade pe ninsoare puternica (caci trebuia sa imi schimb pantalonii de oras cu unii de schi), 3 suflete vandute 2 jos si 1 sus, o ora de tarat pe burta prin zapada afanata, glezna piciorului drept putin sucita, hainele ude care usor usor inghetau pe mine, riscul de avalansa al traseului INTERZIS IARNA (Al. !!!!) doua kilograme topite pe drum si epuizare totala, am ajuns la cabana.
Cuminte si vesel ne primi albiciosul si imblanitul ciobanesc mioritic, inveselindu-ne prin joaca lui in nameti.
Vinul fiert indoit cu apa servit la pahar de plastic, aspirina si somnul in cabana inghetata batuta de vant m-au facut sa imi revin incarcandu-mi bateriile (si sufletul) pentru a doua zi!

https://www.youtube.com/watch?v=9pkLDEEs20U

"-Vant puternic, cabana speram ca rezista!"

Si am zarit-o intr-o zi insorita, trista pe o banca in parc......

in duminica primavaratica in care eram la cel de-al doilea job, langa raul Colentina, in vecinatatea parcului Plumbuita, am oprit deoarece V. avea sentimentul ca o sa "produca" intr-un timp relativ scurt o suma mare de bani. Nu a fost asa! V. mi-a aruncat in scarba 12 lei, spunandu-mi "Parcheaza si tu duba cu fata spre lac sa ai si tu momentul tau pe ziua de azi."
In fata mea, pe langa lacul secat pentru curatenia si drenajul de primavara, si puzderia de ciresi infloriti, pe o banca singuratica statea o domnisoara, "suda" tigara dupa tigara, isi trecea mult prea des cu mana prin parul de un negru albastrui asa cum de mult nu mai vazusem lucind in soare (D.), sorbind instictiv si mecanic din sticla de jumate' cu ceai.
Trecand pe langa ea i-am zarit ochii mari plini de lacrimi, sa abtinut stergandu-si obrajii si genele nergre, dupa care privi in gol pierduta lacul pe care leneveau pescarusii. Dupa cinci minute si doua telefoane neinteresante mi-am facut singur curaj si am plecat grabit spre duba alba in care ma asteptau peste 3 mii de flori. Am deschis primul pachet smulgand o floare din el.
Cu timiditate in glas i-am oferit floarea argumentand ca o merita prin simplul fapt ca este acolo singura, a ridicat ochii plansi spre mine, si luminandu-se la fata a zambit cum zambeste un copil atunci cand isi vede mama dupa o zi mohorata de toamna ploioasa intr-o gradinita darapanata aflata intr-un cartier marginas in care timpul parca sa oprit in loc, zambet sincer care nu se mimeaza.
Apoi sa ridicat, mi-a multumit, iar acum pe banca singuratica intr-o zi insorita de duminica primavarateca statea un baiat singur privind in gol, in zare.

Si am realizat ca te-am ranit..........
in clipa cand m-ai privit cu ura, dezamagirea chipului tau inradacina adanc in amintirea despre tine sentimentul de regret.
La inceput treceam unul pe langa celalalt fara sa ne vedem, desi aproape zilnic ne desparteau doua rafturi metalice, un birou si o masa de lucru. Am mers unde merg de fiecare data atunci cand sunt insotit de o domnisoara, in Harley (Mes Amies), acolo au trecut anii alaturi de D, am uitat ca uita I, am ras de stangacia si infantismul lui A, m-am vindecat de D alaturi de Ad, am invatat sa astept la rosu alaturi de M. In beciul plin de fum, mese incomode din lemn cu tabureti din vinil parca iesiti din tiparul locului ce freamata de alcool, barbaritate, si pe alocuri de cultura, isi retraia adolescenta C. o perioada nemiloasa plina de pierderi sufletesti si cruzimea marginatatii Bucurestiului anilor 90.
Nu a durat mult pana sa o regasesc in aceasi postura, de data aceasta din pricina mea.
Telefoane tarzii in noapte o indemnau sa lase aparentele deoparte si sa vina la mine, noapte de noapte mainile transpirau pe telefon, baterii se descarcau, minutele zburau impletite in discutii interminabile.
Banala invitatie la un film, in care chiar a crezut, lumina albastruie a lustrei si filmul prost, special ales si-au facut datoria. Instinctiv, mecanic, animalic ne-am folosit unul de celalalt stiind ca gresim, fara atingeri gentile, fara sarutari in van, asa cum o curva cerseste uneori un sarut in speranta ca are sa gaseasca o lacrima amara de afectiune silita, isi apleca buzele carnoase asupra mea implorand, in zadar.
A doua zi am urcat ca doi straini in murdara mea masina, drumul spre munca a fost tacut, intrerupt doar de injuraturi de Ferentari si manelele participantilor la trafic.
Au urmat doua luni de tacere si priviri ratacite pe culoare grabite in cursul banal al vietii.

Usturoi, asta ramane in minte, usturoi, o zi calduroasa de vara si rochia patata.
Caldura si plictiseala m-au facut sa revin, cautand banalul in care se cufunda. In intunericul colturilor marginase ale parcului am incercat sa ii explic ce este viata, ma privea, ma privea parand ca intelege, insa in simplitatea gandurilor sale vroia doar un sarut. Rochita larga isi facea datoria de a ne acoperi pe amandoi, era desatul de tarziu si doar lanternele gardienilor si flacara din centrul parcului mai luminau. Deranjati de lumina artificiala a tovarasilor curiosi am decis sa plecam de acolo.
Stiam un loc ferit de vazul lumii, intre casele unui cartier marginas, invecinandu-se cu unzine dezafectate ce in trecut vuiau non-stop infaptuind visul comunist. Masina vazuse multe pana atunci dar parca a fost prea mult!
A ramas in fata blocului unde locuia provizoriu cu rochia patata, cersind un sarut.

https://www.youtube.com/watch?v=mJ5WPxXamrM

Si-am sa-ti urez LA MULTI ANI..........

desi am uitat pentru o clipa ca s-a mai scurs un an, o fila in cartea amintirii tale, pe care inghesuite cu litere de-o schioapa sunt zilele senine cu liliac inflorit (caci asta ai visat inainte sa exist), furtunoase din neantelegeri acum uitate, geroase cu nopti nesfarsite parca, in care somnul inghetat nu contenea sa apara. O carte grea prinsa-n coperta vietii pe care nu ai curaj sa o deschizi decat atunci cand are sa fie izbavita, atunci cand ultima fila are sa fie scrijelita cu sufletul impacat.
In urma ai sa revezi surasul copilului cuminte privindu-te rostind doua silabe care aveau sa insemne in viitor ce au ajuns sa fie pentru tine MAMA.
Pe ai tai copii fugind razand pe dinspre raul copilariei tale, jucandu-se liberi in locurile unde ai alergat odata. Intinderea albastra cascandu-se in zare, nisipul scaldat de soare si briza calda de la mare. Inaltul cerului senin pe unde ai umblat in viata, deasupra norilor, pe creste si prin vai adanci, ori pe lacuri limpezi si albastre.
  Si-ar mai urma ani si ani de-a randul ce au sa vie cu bine si cu rele in viata, caci astazi iti ofer cu gandul un LA MULTI ANI FERICITI PRIN VIATA!

Si am dorit.............

sa ma agaseze lumina orbitoare a diminetii, stiind ca urma inca o zi calduroasa de vara.
Dar nu conta, in patul minuscul zaceau ostenite intre perne, amintirile noptii ce a ramas in trecut. Inghesuita la pieptul meu zambeai in somn, micuta, nepregatita parca pentru ce avea sa urmeze, cu parul ce creea un joc de lumina si culoare impletit in razele diminetii, care, ne tulbura pacea dobandita peste noapte. Ochii mari radiau fericire, fericire ce cuprindea inauntru-ti dorinta linistii pe care o regasisei de putina vreme langa mine. Nu conta ca ne amortesc trupurile stand ore in sir nemiscati, conta doar ca suntem acolo necunoscand ce doreai, nestiiind ce ganduri aveam, neintelegand cum si de ce noi.
Desi erau doua paturi ne inghesuiam de placere simtindu-ne fiecare bataie a inimii si racorindu-ne cu fiecare respiratie trupurile asudate de caldura verii, caldura care parca ne apropia si mai mult. Iar camera alba ce amintea de o casa greceasca de la malul marii, casa cu un numar impar si ferestre mari, ferestre care lasa orice amintire sa fie expusa in vazul lumii, cu usa de nuc si manere de catifea, ingusta dar totusi spatioasa pentru cei ce se adapostesc pasager acolo, caci peretii aceia gemeau de durere si plansete in noapte, de dorinta si represalii ale capricilor vremii pierdute, de constientizarea unei varste avansate, fara realizari majore ale celor ce zabovisera in trecut acolo, totodata plini de fericire ca ne-am intalnit in marea de tricouri albastre.
Mi-ai soptit sa plec repede, cu toate ca urma sa stau inca o ora in masina in fata magazinului langa care eram in acea dimineata si unde ne ingnoram zilnic. Am imbracat pentru a mia oara tricoul albastru cu maneci si guler portocaliu si m-am cufundat in marea de ignoranta si perzanie a celor ce abia se pregateau de o lunga zi de munca.
Visul se spulberase si realitatea caniculara ma trezise cu palme mari si grele la viata, doar gandul ca urma sa vina seara, cand, ne revedeam sa fiim iar noi ma impingea mai departe.
Au trecut zile, am visat si iubit nopti, acum nu mai imbrac tricoul de un albastru imbacsit, dar nici mireasma diminetilor tale.

http://www.youtube.com/watch?v=zvCBSSwgtg4

Si am dansat..........

.......... dezgoliti de sentimente ascunsi in farmecul noptii, privind unul in sufletul celuilalt, fara bariere, fara varsta, fara prejudecatile lumii urate ce ne inconjura.
Pe o scena parasita a unui amfiteatru cu nume de celebru poet, doua licariri tresareau si se imbinau in eternul joc al dasnului, insufletite de muzica terasei, ce rasuna in acea noapte in parcul central.
Mana imi tremura cuprinzand, timida parca, a ta catifelata si albicioasa firava talie.
Zambetul pe care nu am sa il uit niciodata iti insenina chipul ce parca nu mai vazuse fericirea de secole, ochii peste care timpul a lasat urme cicatrizate nu conteneau sa clipeasca cuprinzand in eterne si pasionale priviri pe cel ce urma sa iti smulga sufletul din piept.
Eterna noapte are sa ramana intiparita in sufletul si mintea mea, dansand frumosi in nemurire.
I, ai dansat atat de frumos cu mine si cu toate astea ti-am frant aripile.
Regret!

Si am fost........

....prin pustietatea muntilor impaduriti intr-o carcasa, mobila, cu suflet parca, alba ca spuma marii.
Ne purta prin visare printre stancile ce parca se aplecau sa asculte susurul paraului ce de veacuri le strapunge, acorduri vechi parca neintelese rasunau timid pe geamul putin crapat al masinutei vesele ce taia ca o sageata muntele. Nu exista nici timp, nici graba, poate nici calea pe unde aveam sa mergem grabiti spre separare.
Doi copii fortati de imprejurari sa se maturizeze, formandu-se ca un intreg care ulterior a invatat sa se completeze separat, eram pierduti unul in ochii celuilalt si amandoi de frumusetea imprejurimilor sedusi de muzica anilor 70 cu influente psihedelice care ne strabateau creierul si sufletul.
In apa lacului cu nume de mamifer, in umbra capodoperei inceputurilor erei Comuniste, se licareau doua suflete nepregatite pentru ce avea sa urmeze, atunci era liniste si doar vantul si fosnetul brazilor tulburau calmul si arsita verii.
Nici luminisul in care te-am sarutat in acea seara si nici panta domoala unde am zabovit dezgoliti si albiciosi doua ceasuri gata sa ne rumenim pielea, nu mai spun povestea noastra.
Iti multumesc draga D pentru dragostea pura ce am invatat sa o pretuim amandoi, rupti parca din alte timpuri efemere.