Daca m-as fi ridicat de la masa mizera unde zac imbibat de alcool poate as fi invatat sa traiesc cu adevarat, poate te-as fi intalnit, in subteranul umed si rece, cu ochii mari si calzi, cu pasul mic si fin, cu atingerea atat de tandra dar plina de energie.
Am fi mers prin soarele amiezii catre terase racoroase, spre festivaluri straine pline de culoare si intelepciunea traditiilor de pe meleaguri indepartate, dar totusi atat de aproape de sufletul tau.
Cu pasi natangi te-as fi invatat sa iti regasesti curajul, privind la frumusetea ta interioara, in pasi rapizi pe ritmuri arzatoare am fi uitat de lumea rea din jurul nostru asteptand rasaritul plini de speranta. In pasi domoli si senzuali m-ai fi invatat ce inseamna alinarea, si, cu drag, ai fi vindecat cicatricile mult prea adanci ale sufletului meu.
Ai fi ras sub lumina diminetii, sorbind din tigarea plina de amarul despartirii, obosita de atata dans pierdut in uitarea vaporilor alcoolului, oftand la ce a fost dar privind cu incredere spre viitor.
Si in vara trecuta s-ar fi legat o prietenie cum nu mai speram sa gasesc!
Dar eu sunt aici, la masa mea, mecanic duc sticla spre gaura sufletului deja mult prea adanca, aberez la ce ar fi putut fi vara ce abia a trecut.
Acum sunt singur.............