Si am zarit-o intr-o zi insorita, trista pe o banca in parc......

in duminica primavaratica in care eram la cel de-al doilea job, langa raul Colentina, in vecinatatea parcului Plumbuita, am oprit deoarece V. avea sentimentul ca o sa "produca" intr-un timp relativ scurt o suma mare de bani. Nu a fost asa! V. mi-a aruncat in scarba 12 lei, spunandu-mi "Parcheaza si tu duba cu fata spre lac sa ai si tu momentul tau pe ziua de azi."
In fata mea, pe langa lacul secat pentru curatenia si drenajul de primavara, si puzderia de ciresi infloriti, pe o banca singuratica statea o domnisoara, "suda" tigara dupa tigara, isi trecea mult prea des cu mana prin parul de un negru albastrui asa cum de mult nu mai vazusem lucind in soare (D.), sorbind instictiv si mecanic din sticla de jumate' cu ceai.
Trecand pe langa ea i-am zarit ochii mari plini de lacrimi, sa abtinut stergandu-si obrajii si genele nergre, dupa care privi in gol pierduta lacul pe care leneveau pescarusii. Dupa cinci minute si doua telefoane neinteresante mi-am facut singur curaj si am plecat grabit spre duba alba in care ma asteptau peste 3 mii de flori. Am deschis primul pachet smulgand o floare din el.
Cu timiditate in glas i-am oferit floarea argumentand ca o merita prin simplul fapt ca este acolo singura, a ridicat ochii plansi spre mine, si luminandu-se la fata a zambit cum zambeste un copil atunci cand isi vede mama dupa o zi mohorata de toamna ploioasa intr-o gradinita darapanata aflata intr-un cartier marginas in care timpul parca sa oprit in loc, zambet sincer care nu se mimeaza.
Apoi sa ridicat, mi-a multumit, iar acum pe banca singuratica intr-o zi insorita de duminica primavarateca statea un baiat singur privind in gol, in zare.

Si am realizat ca te-am ranit..........
in clipa cand m-ai privit cu ura, dezamagirea chipului tau inradacina adanc in amintirea despre tine sentimentul de regret.
La inceput treceam unul pe langa celalalt fara sa ne vedem, desi aproape zilnic ne desparteau doua rafturi metalice, un birou si o masa de lucru. Am mers unde merg de fiecare data atunci cand sunt insotit de o domnisoara, in Harley (Mes Amies), acolo au trecut anii alaturi de D, am uitat ca uita I, am ras de stangacia si infantismul lui A, m-am vindecat de D alaturi de Ad, am invatat sa astept la rosu alaturi de M. In beciul plin de fum, mese incomode din lemn cu tabureti din vinil parca iesiti din tiparul locului ce freamata de alcool, barbaritate, si pe alocuri de cultura, isi retraia adolescenta C. o perioada nemiloasa plina de pierderi sufletesti si cruzimea marginatatii Bucurestiului anilor 90.
Nu a durat mult pana sa o regasesc in aceasi postura, de data aceasta din pricina mea.
Telefoane tarzii in noapte o indemnau sa lase aparentele deoparte si sa vina la mine, noapte de noapte mainile transpirau pe telefon, baterii se descarcau, minutele zburau impletite in discutii interminabile.
Banala invitatie la un film, in care chiar a crezut, lumina albastruie a lustrei si filmul prost, special ales si-au facut datoria. Instinctiv, mecanic, animalic ne-am folosit unul de celalalt stiind ca gresim, fara atingeri gentile, fara sarutari in van, asa cum o curva cerseste uneori un sarut in speranta ca are sa gaseasca o lacrima amara de afectiune silita, isi apleca buzele carnoase asupra mea implorand, in zadar.
A doua zi am urcat ca doi straini in murdara mea masina, drumul spre munca a fost tacut, intrerupt doar de injuraturi de Ferentari si manelele participantilor la trafic.
Au urmat doua luni de tacere si priviri ratacite pe culoare grabite in cursul banal al vietii.

Usturoi, asta ramane in minte, usturoi, o zi calduroasa de vara si rochia patata.
Caldura si plictiseala m-au facut sa revin, cautand banalul in care se cufunda. In intunericul colturilor marginase ale parcului am incercat sa ii explic ce este viata, ma privea, ma privea parand ca intelege, insa in simplitatea gandurilor sale vroia doar un sarut. Rochita larga isi facea datoria de a ne acoperi pe amandoi, era desatul de tarziu si doar lanternele gardienilor si flacara din centrul parcului mai luminau. Deranjati de lumina artificiala a tovarasilor curiosi am decis sa plecam de acolo.
Stiam un loc ferit de vazul lumii, intre casele unui cartier marginas, invecinandu-se cu unzine dezafectate ce in trecut vuiau non-stop infaptuind visul comunist. Masina vazuse multe pana atunci dar parca a fost prea mult!
A ramas in fata blocului unde locuia provizoriu cu rochia patata, cersind un sarut.

https://www.youtube.com/watch?v=mJ5WPxXamrM

Si-am sa-ti urez LA MULTI ANI..........

desi am uitat pentru o clipa ca s-a mai scurs un an, o fila in cartea amintirii tale, pe care inghesuite cu litere de-o schioapa sunt zilele senine cu liliac inflorit (caci asta ai visat inainte sa exist), furtunoase din neantelegeri acum uitate, geroase cu nopti nesfarsite parca, in care somnul inghetat nu contenea sa apara. O carte grea prinsa-n coperta vietii pe care nu ai curaj sa o deschizi decat atunci cand are sa fie izbavita, atunci cand ultima fila are sa fie scrijelita cu sufletul impacat.
In urma ai sa revezi surasul copilului cuminte privindu-te rostind doua silabe care aveau sa insemne in viitor ce au ajuns sa fie pentru tine MAMA.
Pe ai tai copii fugind razand pe dinspre raul copilariei tale, jucandu-se liberi in locurile unde ai alergat odata. Intinderea albastra cascandu-se in zare, nisipul scaldat de soare si briza calda de la mare. Inaltul cerului senin pe unde ai umblat in viata, deasupra norilor, pe creste si prin vai adanci, ori pe lacuri limpezi si albastre.
  Si-ar mai urma ani si ani de-a randul ce au sa vie cu bine si cu rele in viata, caci astazi iti ofer cu gandul un LA MULTI ANI FERICITI PRIN VIATA!

Si am dorit.............

sa ma agaseze lumina orbitoare a diminetii, stiind ca urma inca o zi calduroasa de vara.
Dar nu conta, in patul minuscul zaceau ostenite intre perne, amintirile noptii ce a ramas in trecut. Inghesuita la pieptul meu zambeai in somn, micuta, nepregatita parca pentru ce avea sa urmeze, cu parul ce creea un joc de lumina si culoare impletit in razele diminetii, care, ne tulbura pacea dobandita peste noapte. Ochii mari radiau fericire, fericire ce cuprindea inauntru-ti dorinta linistii pe care o regasisei de putina vreme langa mine. Nu conta ca ne amortesc trupurile stand ore in sir nemiscati, conta doar ca suntem acolo necunoscand ce doreai, nestiiind ce ganduri aveam, neintelegand cum si de ce noi.
Desi erau doua paturi ne inghesuiam de placere simtindu-ne fiecare bataie a inimii si racorindu-ne cu fiecare respiratie trupurile asudate de caldura verii, caldura care parca ne apropia si mai mult. Iar camera alba ce amintea de o casa greceasca de la malul marii, casa cu un numar impar si ferestre mari, ferestre care lasa orice amintire sa fie expusa in vazul lumii, cu usa de nuc si manere de catifea, ingusta dar totusi spatioasa pentru cei ce se adapostesc pasager acolo, caci peretii aceia gemeau de durere si plansete in noapte, de dorinta si represalii ale capricilor vremii pierdute, de constientizarea unei varste avansate, fara realizari majore ale celor ce zabovisera in trecut acolo, totodata plini de fericire ca ne-am intalnit in marea de tricouri albastre.
Mi-ai soptit sa plec repede, cu toate ca urma sa stau inca o ora in masina in fata magazinului langa care eram in acea dimineata si unde ne ingnoram zilnic. Am imbracat pentru a mia oara tricoul albastru cu maneci si guler portocaliu si m-am cufundat in marea de ignoranta si perzanie a celor ce abia se pregateau de o lunga zi de munca.
Visul se spulberase si realitatea caniculara ma trezise cu palme mari si grele la viata, doar gandul ca urma sa vina seara, cand, ne revedeam sa fiim iar noi ma impingea mai departe.
Au trecut zile, am visat si iubit nopti, acum nu mai imbrac tricoul de un albastru imbacsit, dar nici mireasma diminetilor tale.

http://www.youtube.com/watch?v=zvCBSSwgtg4

Si am dansat..........

.......... dezgoliti de sentimente ascunsi in farmecul noptii, privind unul in sufletul celuilalt, fara bariere, fara varsta, fara prejudecatile lumii urate ce ne inconjura.
Pe o scena parasita a unui amfiteatru cu nume de celebru poet, doua licariri tresareau si se imbinau in eternul joc al dasnului, insufletite de muzica terasei, ce rasuna in acea noapte in parcul central.
Mana imi tremura cuprinzand, timida parca, a ta catifelata si albicioasa firava talie.
Zambetul pe care nu am sa il uit niciodata iti insenina chipul ce parca nu mai vazuse fericirea de secole, ochii peste care timpul a lasat urme cicatrizate nu conteneau sa clipeasca cuprinzand in eterne si pasionale priviri pe cel ce urma sa iti smulga sufletul din piept.
Eterna noapte are sa ramana intiparita in sufletul si mintea mea, dansand frumosi in nemurire.
I, ai dansat atat de frumos cu mine si cu toate astea ti-am frant aripile.
Regret!

Si am fost........

....prin pustietatea muntilor impaduriti intr-o carcasa, mobila, cu suflet parca, alba ca spuma marii.
Ne purta prin visare printre stancile ce parca se aplecau sa asculte susurul paraului ce de veacuri le strapunge, acorduri vechi parca neintelese rasunau timid pe geamul putin crapat al masinutei vesele ce taia ca o sageata muntele. Nu exista nici timp, nici graba, poate nici calea pe unde aveam sa mergem grabiti spre separare.
Doi copii fortati de imprejurari sa se maturizeze, formandu-se ca un intreg care ulterior a invatat sa se completeze separat, eram pierduti unul in ochii celuilalt si amandoi de frumusetea imprejurimilor sedusi de muzica anilor 70 cu influente psihedelice care ne strabateau creierul si sufletul.
In apa lacului cu nume de mamifer, in umbra capodoperei inceputurilor erei Comuniste, se licareau doua suflete nepregatite pentru ce avea sa urmeze, atunci era liniste si doar vantul si fosnetul brazilor tulburau calmul si arsita verii.
Nici luminisul in care te-am sarutat in acea seara si nici panta domoala unde am zabovit dezgoliti si albiciosi doua ceasuri gata sa ne rumenim pielea, nu mai spun povestea noastra.
Iti multumesc draga D pentru dragostea pura ce am invatat sa o pretuim amandoi, rupti parca din alte timpuri efemere.