Si am zarit-o intr-o zi insorita, trista pe o banca in parc......

in duminica primavaratica in care eram la cel de-al doilea job, langa raul Colentina, in vecinatatea parcului Plumbuita, am oprit deoarece V. avea sentimentul ca o sa "produca" intr-un timp relativ scurt o suma mare de bani. Nu a fost asa! V. mi-a aruncat in scarba 12 lei, spunandu-mi "Parcheaza si tu duba cu fata spre lac sa ai si tu momentul tau pe ziua de azi."
In fata mea, pe langa lacul secat pentru curatenia si drenajul de primavara, si puzderia de ciresi infloriti, pe o banca singuratica statea o domnisoara, "suda" tigara dupa tigara, isi trecea mult prea des cu mana prin parul de un negru albastrui asa cum de mult nu mai vazusem lucind in soare (D.), sorbind instictiv si mecanic din sticla de jumate' cu ceai.
Trecand pe langa ea i-am zarit ochii mari plini de lacrimi, sa abtinut stergandu-si obrajii si genele nergre, dupa care privi in gol pierduta lacul pe care leneveau pescarusii. Dupa cinci minute si doua telefoane neinteresante mi-am facut singur curaj si am plecat grabit spre duba alba in care ma asteptau peste 3 mii de flori. Am deschis primul pachet smulgand o floare din el.
Cu timiditate in glas i-am oferit floarea argumentand ca o merita prin simplul fapt ca este acolo singura, a ridicat ochii plansi spre mine, si luminandu-se la fata a zambit cum zambeste un copil atunci cand isi vede mama dupa o zi mohorata de toamna ploioasa intr-o gradinita darapanata aflata intr-un cartier marginas in care timpul parca sa oprit in loc, zambet sincer care nu se mimeaza.
Apoi sa ridicat, mi-a multumit, iar acum pe banca singuratica intr-o zi insorita de duminica primavarateca statea un baiat singur privind in gol, in zare.