Din cand in cand imi aduc aminte de M. zambesc amar in coltul gurii, clipesc mai puternic sa nu imi dea lacrimile si merg mai departe pe drumul meu, merg increzator asteptand urmatorul fior al golului in stomac.In fiecare dimineata intorc capul pe peronul opus, stiu ca e tarziu si ca ea a plecat de mult din statie, dar amintirea si probabilitatea ca ea sa fie acolo ma fac sa ma uit in fiecare zi, fara exceptie, iar cand o vad, tresar ca un copil si ma ascund dupa perete ca nu cumva sa creada ca o urmaresc. Atunci sunt trist toata ziua, amintindu-mi de clipele cand priveam orbit de soarele diminetii in stanga mea si ea sarea pe mine ca un copil dornic de viata, de momentele in care ma lua de mana atunci cand conduceam, chiar daca eram atent la drum, o simteam aproape.
Iar a doua zi am sa ma uit din nou, necontand ca imi strica toata ziua clipa amara de fericire, momentul in care o fetita adorabila coboara treptele de marmura cu parul impletit si zambetul pe buze, cu al sau miros dulce usor intepator al parfumului cu grija pulverizat in spatele lobului urechii.
Coloane grele, sine interminabile si mii de volti stau intre noi.
Si astazi am ajuns mult prea tarziu......... e prea tarziu !