Si am realizat ca te-am ranit..........
in clipa cand m-ai privit cu ura, dezamagirea chipului tau inradacina adanc in amintirea despre tine sentimentul de regret.
La inceput treceam unul pe langa celalalt fara sa ne vedem, desi aproape zilnic ne desparteau doua rafturi metalice, un birou si o masa de lucru. Am mers unde merg de fiecare data atunci cand sunt insotit de o domnisoara, in Harley (Mes Amies), acolo au trecut anii alaturi de D, am uitat ca uita I, am ras de stangacia si infantismul lui A, m-am vindecat de D alaturi de Ad, am invatat sa astept la rosu alaturi de M. In beciul plin de fum, mese incomode din lemn cu tabureti din vinil parca iesiti din tiparul locului ce freamata de alcool, barbaritate, si pe alocuri de cultura, isi retraia adolescenta C. o perioada nemiloasa plina de pierderi sufletesti si cruzimea marginatatii Bucurestiului anilor 90.
Nu a durat mult pana sa o regasesc in aceasi postura, de data aceasta din pricina mea.
Telefoane tarzii in noapte o indemnau sa lase aparentele deoparte si sa vina la mine, noapte de noapte mainile transpirau pe telefon, baterii se descarcau, minutele zburau impletite in discutii interminabile.
Banala invitatie la un film, in care chiar a crezut, lumina albastruie a lustrei si filmul prost, special ales si-au facut datoria. Instinctiv, mecanic, animalic ne-am folosit unul de celalalt stiind ca gresim, fara atingeri gentile, fara sarutari in van, asa cum o curva cerseste uneori un sarut in speranta ca are sa gaseasca o lacrima amara de afectiune silita, isi apleca buzele carnoase asupra mea implorand, in zadar.
A doua zi am urcat ca doi straini in murdara mea masina, drumul spre munca a fost tacut, intrerupt doar de injuraturi de Ferentari si manelele participantilor la trafic.
Au urmat doua luni de tacere si priviri ratacite pe culoare grabite in cursul banal al vietii.

Usturoi, asta ramane in minte, usturoi, o zi calduroasa de vara si rochia patata.
Caldura si plictiseala m-au facut sa revin, cautand banalul in care se cufunda. In intunericul colturilor marginase ale parcului am incercat sa ii explic ce este viata, ma privea, ma privea parand ca intelege, insa in simplitatea gandurilor sale vroia doar un sarut. Rochita larga isi facea datoria de a ne acoperi pe amandoi, era desatul de tarziu si doar lanternele gardienilor si flacara din centrul parcului mai luminau. Deranjati de lumina artificiala a tovarasilor curiosi am decis sa plecam de acolo.
Stiam un loc ferit de vazul lumii, intre casele unui cartier marginas, invecinandu-se cu unzine dezafectate ce in trecut vuiau non-stop infaptuind visul comunist. Masina vazuse multe pana atunci dar parca a fost prea mult!
A ramas in fata blocului unde locuia provizoriu cu rochia patata, cersind un sarut.

https://www.youtube.com/watch?v=mJ5WPxXamrM