Deschid infrigurat usa masiva de la parterul blocului a liftului trecut de termen, rasucind banal manerul spre dreapta, imi inchid ochii o clipa pentru a ma acomoda cu lumina puternica de afara. Initial nu am observat ca statea in fata usii metalice incadrata cu geam securizat, asteptand sa urce.
Cand am deschis ochii era acolo mai frumoasa ca oricand, cu parul carliontat cazand usor pe umarul drept al capului lejer plecat pe o parte. Radea de buimacia si stangacia cu care paseam din liftul oprit mai sus de palier, riscand sa o calc pe sandalutele din piele impletita, atent asortate cu geanta cu franjuri.
-Tot Jazz?? intrebai vazand ca are castile coborate de pe urechi, lasate pe gat.
-Aproape, nu ai nimerit nici de data asta!
Si a urcat grabita lasandu-ma in scara blocului fara sa apuc sa ii dau o replica inteligenta, nu ca as fii avut una dar macar sa par ca am.

1. Frica-i din privire.
Intr-o seara tarzie de Septembrie urcam istovit in tramvaiul de productie autohtona ce avea sa ma duca pana acasa mai ceva ca in cantec. In urma celor trei ore de dans, distribuite in mod egal in doua grupe de incepatori si intermediari, abia imi mai simteam picioarele.
In spatele meu, o domnisoara cu parul prins in doua cozi ca ale Printesei Leila din Razboiul Stelelor
imbracata intr-o rochita scurta, ce parca incerca sa mai tina vara putin in loc. Dansa dezinvolta cu castile pe urechi fara sa ii pese de lumea moarta din juru-i. Am facut doi pasi spre ea incepand sa ma balangan ca ursu pe muzica din castile mele incercand sa ii atrag atentia.
A coborat grabita la prima statie aruncandu-mi o privire dezaprobatoare incercarilor mele de a ma apropia de ea.
Inevitabil am coborat si eu la urmatoarea statie tarandu-ma spre bloc. Pe "aleea tacerii" (asa cum ii spune cineva drag mie) se intrezareau doua siluete ce se apropiau de mijlocul blocului.
Era dansatoarea din tramvai ce incerca sa intre in aceeasi scara cu mine.
Profitand de spatiul restrans al liftului, si de faptul ca si-a dat castile jos, am incercat sa par inteligent, insa nu mi-a iesit pe gura decat:
-Jazz?
-Nu, dar esti pe aproape. Nu a schitat nici un zambet si a coborat grabita din lift.

2.Nedumerirea-mi din privire.
Ma intorceam de la admistratia blocului unde am intreprins achitarea datoriilor lunare fata de Asociatia de Proprietari. In dreptul scarii aflate la jumatatea constructiei inaltata la inceputurile Comunismului, intr-o rochita scurta, neagra putin decoltata, cu ambele maini ocupate de pungile de la cumparaturi, am zarit-o doar pentru o clipa, si-a inchis usa.
Constatand cu stupoare ca sa demagnetizat cartela de la interfon am privit imprejur, cautand cu privirea vre-un vecin ce ma putea ajuta.
A deschis usa intorcandu-se de la lift.......
-Buna, eu sunt C.M. stau la 4!
-Hmm.. buna....aa L.A. la 5, stau, adica! (m-am fastacit ca un copil de clase primare ce abia descopera gratia feminina)
Stangaci am deschis usa liftului si am apasat cuminte la etajul unde a mentionat ca locueste.
-Stai de mult in bloc? Mama mea a cumparat apartamentul pentru mine acum un an. Tu cat ai dat pe apartament?
-Aici m-am nascut, stau din 86.......
-Ai planuri pe seara? Mergi la un concert jazz la Palatul Bragadiru?
-Nu, nu am planuri merg cu cea mai mare placere! (clar aveam un zambet marsav pe buze)
-Auzi.. da tu fumezi? Mai ramai cu mine sa fumam o tigara?
-Nuu...... scuze dar nu fumez, dar daca vrei raman sa fumezi o tigare.
Ajunsi la etajul cu pricina m-a rugat sa astept o clipa sa lase pungile pline de verdeturi in casa urmand sa revina. La intrarea in casa s-a schimbat la fata, pe fundal se auzi:-Pot sa raman cu el sa fumez o tigare?
Un tip buimac a iesit pe usa masurandu-ma cu privirea.
-Salut, .......... vaaa vedeti voi....... cu..... alta ocazie.
-Bine! Si am inceput sa urc incet scarile un etaj
In urma mea s-a auzit un tipat de disperare (al lui) urmat de trupul ei lovind brutal in usa de metal apoi tipetele ei inabusite in plans cerand indurare. Multe alte lovituri......m-am oprit in mijlocul scarilor incremenit, incercand sa imi explic ce tocmai s-a intamplat.